Mai multe persoane au fost victimele unui atac, joi, în oraşul canadian Toronto, iar autorităţile au instituit o stare generală de alertă.
Cel puţin trei persoane au fost ucise, iar două au fost rănite într-un atac comis joi în centrul oraşului canadian Toronto, autorităţile suspectând că în comiterea crimelor a fost utilizată o arbaletă, scrie Mediafax. Atacul a avut loc în zona Lawndale/Eglinton, în cartierul Scarborough, situat în zona centru-est a oraşului Toronto.
Poliţia a descoperit trei persoane – doi bărbaţi şi o femeie – care prezentau plăgi. Cele trei persoane au murit în drumul spre spital. La locul crimelor a fost găsită o arbaletă, a declarat detectivul Jenifferjit Sidhu, fără a putea confirma dacă este arma crimelor.
„Agenţii au găsit trei victime despre care suspectăm că au răni produse cu săgeţile unei arbalete“, a declarat inspectorul de poliţie David Hopkinson, confirmând că cele trei persoane nu au putut fi salvate. „Nu avem nicio idee în legătură cu motivul acestui atac“, a precizat Hopkinson.
Un suspect în vârstă de 35 de ani a fost reţinut. Poliţia a confirmat reţinerea, precizând că presupusul autor al atacului a fost rănit, fără a oferi detalii. Autorităţile canadiene încearcă să afle circumstanţele şi motivaţia atacului.